Subscribe
http://www.companiadeartisti.ro/?page_id=1323&fb_source=message
www.companiadeartisti.ro
Jan
0
15 ianuarie
Foto: Cristian Botez, reporter special
(cristianbotez.wordpress.com)
http://cristianbotez.wordpress.com/2012/01/16/cronica-unei-seri-agitate-bucuresti15-ianuarie-revolta
“Băsescu n-a fost pus preşedinte de turci, de ruşi sau americani”
“Nu suntem în România lui Ceauşescu. Nu suntem în Libia lui Ghaddafi, nici în Egipt, nici în Siria. Suntem într-o ţară nefericită, chinuită, guvernată execrabil, dar liberă. Avem mijloace democratice prin care putem schimba puterea. Nu vreau să trăiesc încă o dată căderea preşedintelui României după demonstraţii încheiate cu morţi şi răniţi, ar fi o sumbră prăbuşire în timp a civilizaţiei din România, câtă s-a închegat în 20 şi ceva de ani.
Extraodinare manifestaţiile iniţiale pro Arafat. Ele reprezintă exorcizarea unui complex xenofob, de suspiciune şi chiar ură faţă de străin, fie el evreu, ungur sau arab, pe care naţionalismul ceauşist l-a indus românilor. Punerea calităţii umane profesionale înaintea meseriei de a fi român, “Raed Arafat – un român adevărat! “, mi se pare o adevărată mişcare tectonică în conştiinţa colectivă a românilor.
Emoţionantă susţinerea în stradă a unei idei morale – “Nu acceptăm jignirea şi alungarea doctorului Arafat de către T. Băsescu!” – desprinsă de suferinţele legate de sărăcie pe care le îndură oamenii.
Ce s-a întâmplat însă aseară în Piaţa Universităţii, şi se mai poate întâmpla, era inevitabil, dar nu este şi acceptabil. O mulţime pestriţă, animată doar de lozincile “Jos Băsescu!” şi “Huo!” şi dominată de la un moment încolo de grupuri de bătăuşi ai galeriilor de fotbal. Genul acesta de tineri, îndrăgostiţi de violenţa stradală, care au aruncat cu pietre şi au rănit grav câţiva jandarmi sunt cu siguranţă dintre cei care, în 2004-2005, în aceeaşi Piaţă a Universităţii, izbucneau în urale când Băsescu arunca în mulţime sticla de şampanie golită boschetăreşte. Oricât m-ar scoate din sărite T. Băsescu, nu doresc, în calitate de cetăţean, să fiu reprezentat în stradă de asemenea indivizi. Şi cred că jandarmii nu trebuie denigraţi sau incriminaţi pentru că înţeleg să-şi facă datoria potrivit legii.
Mişcările de protest din ţară au fost declanşate, fără îndoială, de comportamentul strigător la cer al celui ajuns preşedinte al României. În alienarea lui mintală golănească, în loc să-şi recunoască greşelile, şi-a insultat propriul popor. Din acel moment, toate suferinţele şi umilinţele suportate în anii din urmă, toate rânjetele cinice afişate de Băsescu după ce, la începutul celui de-al doilea mandat, declara că el nu mai are ce pierde, au răbufnit şi nu vor putea fi domolite uşor.
Dar T. Băsescu nu se află în fruntea României pentru că a fost pus acolo de turci, de ruşi sau americani. El a fost ales prin votul cetăţenilor – unii dintre ei strigă acum în stradă “Jos Băsescu!” – prin urmare trebuie să părăsească Palatul Cotroceni tot pe o cale democratică. Oamenii au tot dreptul să protesteze autorizat, fără violenţă, de câte ori doresc. Dar soluţia acestei situaţii trebuie să fie politică.
Nu sper de la şobolanul mecanic Boc, ascuns acum în gaura lui cu tot partidul, sau de la marele masturbator cu Puterea T. Băsescu să dea vreo dovadă de conştiinţă şi onoare. Însă oricât s-ar opune ei, vor avea loc alegeri, fie anticipate, fie la termen. Şi acolo putem să mergem toţi, cu ştampila, nu cu piatra în mână.”
Cristian Tudor Popescu este senior editor al ziarului Gândul (www.gandul.info)
Jan
Jan
1
Raluca Voicu
Habar n-am cine e. Despre ea stiu doar ca locuieste in Franta. Si ca picteaza asa!
(ralucius_99@yahoo.fr)
Jan
0
Anthony Icuagu
Acum niscai ani, si-a impachetat 3 tricouri si-o soseta si a plecat din tara natala (Nigeria) spre tara (Romania) pe care, desi nu o cunostea, o simtea -de multe ori de-a dreptul straniu- ca fiind tara lui. Viata lui, pana la aceasta varsta, ar parea incredibila daca ai vedea-o ecranizata. “Eh, poveste de filme!”, ai fi tentat sa spui, fara sa-ti treaca prin cap, nici o secunda, ca “povestea” e realitate pura. Respectandu-i intimitatea si dorinta la “normalitate”, ma opresc aici. Insa, pe langa toate calitatile umane si ambitiile profesionale care ma fac sa-l respect din toata coloana vertebrala, adaug un caracter deosebit care se sprijina pe decenta, bun-simt si modestie.
Dec
Nov
3
Un Smiley exact asa cum te astepti sa fie!
Smley: “Nu sunt o voce extraordinara, nu sunt un solist nemaivazut, nemaiintalnit.”
(fragment preluat din Revista Ciao!)
Andrei Tiberiu Maria, recte Smiley, nu ar vedea partea negativa a lucrurilor nici daca l-ar calca pe bombeuri cu greutatea unui tir. Pana la finele interviului n-am reusit, impreuna, sa raspundem la intrebarea: cat e generozitate si cat e naivitate in personalitatea lui. Cert este ca Smiley se simte bestial in „firea” lui eminamente pozitiva. Si de ce ar fi altfel? Are succes si ca artist, si ca fauritor de muzica, iubeste o femeie superba si isi permite luxul oamenilor liberi: sa viseze.
@ „Am terminat ASE-ul in vreo sase ani, pentru ca am ramas repetent de doua ori”
- La 16-17 ani ce gandeai pentru viitor?
- In liceu am facut economie. Si am zis: „Gata, eu asta trebuie sa fac.” Am facut ASE-ul, Comert. Eeeh, eu am fost la olimpiada pana in clasa a 9-a!
- Stii sa calculezi TVA-ul si alte cele?
- Da. in minte fac calcule! Nu mai stiu foarte multe lucruri pe care le-am invatat in liceu: radacini, nebuneli, limite, chestii de genul asta nu le mai tin minte, ca nu am mai lucrat cu ele. La ASE am facut in primul an matematica si oricum, eu am terminat ASE-ul in vreo sase ani, pentru ca am ramas repetent de doua ori. Doi ani, eu nu am fost la scoala deloc. (rade) Dar mi-a placut extrem de tare economia. Am facut primul an, in al doilea am inceput sa ma duc foarte rar la scoala si cand ma duceam, mi se parea ca pierd vremea, ca ma puneau sa fac tot felul de recenzii. Pai da, ma nene, dar eu veneam sa-mi explice niste lucruri, sa-mi povesteasca, credeam ca e mai practic. Dar ma puneau sa citesc carti…! Carti puteam sa citesc si eu, acasa, si oricum le aplic in ce fac eu acum. Deci am zis ca nu prea are rost si daca nu te duceai la seminarii, nu intrai la examen si uite-asa, eu am facut sase ani.
- Si nu ai avut discutii cu ai tai?
- Ba da, m-au rugat din tot sufletul sa termin facultatea. Si, la insistentele lor, chiar am terminat-o, ba si cu note foarte mari. Am invatat, mi-am facut singur lucrarea de licenta, care avea ca tema „Produsele muzicale in era digitala”. Mi-am adunat singur materialele, mi le-am scris singur, ca nu aveam de unde sa iau chestia asta si mi-am facut lucrarea de licenta aplicata pe ceea ce faceam eu. Am aplicat economia in muzica, pentru ca eu am terminat comert. Si atunci profesorii s-au aliniat asa:. „Haideti sa ne povesteasca Smiley.” Si ma intrebau pentru ca nu stiau. Le-a placut foarte tare, pentru ca stiau ca nu are cine sa-mi faca lucrarea de licenta decat eu. Le-am prezentat cifra, m-am documentat, am fost la case de discuri. Le-am aratat clipuri, le-am povestit cu poze, cu slide-uri. Si examenul s-a transformat intr-un interviu cu vedeta. Da, daca lucrarea de licenta dureaza vreo 5-6 minute sa o prezinti, la mine a durat vreo 20 de minute.
@ „Eu am terminat Economia pentru a o aplica in muzica”
- Te-ai gandit sa profesezi in domeniul pe care l-ai studiat, recte Economia?
- Nu, eu am terminat Economia pentru a o aplica in muzica. Oricum, eu stiu mai mult aplicatiile, teoria nu. Am facut econimia, pentru ca mi-a placut. Si muzica o fac pentru ca imi place foarte tare. iar in momentul in care am vazut ca trebuie sa le combinam, am zis: De ce nu? Hai sa le combinam.
- Dar cand ti-ai dat seama ca poti sa le combini? Pentru ca sunt domenii care au legatura una cu alta.
- Muzica e un produs, in definitiv. Muzica pleaca dintr-o treaba sincera, primara; de a te exprima. Dupa aceea tot ce prezinti publicului trebuie sa fie intr-un anumit fel. Si atunci intervine: marketing-ul, management-ul, tot felul de chestii care tin de prezentarea muzicii. Si asta, in ultima vreme, castiga tot mai mult teren. Adica cunostiintele pe care eu le-am acumulat, si nu din facultate, din tot ce am facut pana acum, le aplic cu succes. Dupa ce am terminat muzica, intervine partea de business.
- Crezi ca ai mai fi avut succesul de astazi daca nu ai fi aplicat partea cu business-ul? Erai acelasi individ, era aceeasi muzica, era aceeasi imagine, ca tot tu esti. Nu?
- Ei bine, nu. Nu cred ca as mai fi avut succes, cel pu]inn nu in acelasi interval de timp. Cred ca lucrurile intre ele se leaga foarte bine. iar eu am un simt, nu stiu daca un simt comercial, dar simt foarte bine piesele; nu fac un efort in momentul in care creez o piesa sa o fac „digerabila”. Cred ca deja e o chestie naturala. Traim intr-o societate de consum, oamenii nu mai au rabdare sa asculte si sa caute lucruri care le plac, oamenii nu mai au rabdare sa se gandeasca cu adevarat la ceea ce asculta. Stii acum cam care e media de ascultare a unei piese, la generatia tanara? Sa zicem 50 de secunde, la o piesa care le place, atentie. 50 de secunde, un minut maxim, atat asculta o piesa. Dupa aceea trec la alta. E necesar sa iti prezinti muzica intr-un anumit fel, nu e necesar sa faci reclama la nu stiu ce, ca sa te asculte lumea.
- Dar e treaba artistului asta?
- Nu, nu, e treaba managementului. Dar artistul trebuie sa fie implicat in absolut tot ce tine de munca lui. Si mi se pare ca un produs muzical, oricat de original si sincer ar fi, trebuie „ambalat” intr-un fel pentru ca oamenii sa-l inteleaga. Publicul larg nu are de ce sa faca efortul sa inteleaga ceva. informatiile pe care ei le primesc sunt atat de multe si atat de variate incat este greu sa te aleaga pe tine dintr-o multitudine de artisti. Pentru ca numai in Romania cred ca sunt mii, zeci de mii de artisti. Sunt sute de piese care se nasc in fiecare zi.
- Piese care mor.
- Da, mor. Poate doar una ajunge la publicul larg si poate ca nu intotdeauna cea care trebuie. E piesa care a atins publicul larg. Oamenii nu au educatie muzicala, nu poti sa-i condamni ca nu inteleg un anumit gen muzical. E genul muzical pe care il canti tu, pe care l-ai ales tu, care iti place tie, dar nu e musai sa placa sau sa fie in]eles si de public. Eu fac intotdeauna ce imi place mie. E drept ca reusesc sa fac piese in asa fel incat sa inteleaga marea majoritate. Nu pot sa spun ca am o reteta in sensul asta. Pentru ca m-a intrebat multa lume cum reusesc sa fac ceea ce imi place si sa le placa si altora. Nu pot sa-mi dau seama. S-au imbinat mai multe lucruri. in primul rand am facut multe incercari si fac multe incercari. Eu la studiouri, pentru a face un album, fac vreo 40-50 de piese cateodata, ca sa aleg zece piese.
- Si cu restul?
- Nu stiu, le pastrez pentru mai tarziu. Eu de exemplu „Dream girl” pe care am scos-o acum de curand, am facut-o acum doi ani. Funny e ca are exact sound-ul de atunci. Eu sunt la curent cu ce se intampla la nivel international, stiu sound-urile, stiu ce se poarta. Mi s-a intamplat de multe ori sa ma duc cu o piesa pe care am facut-o acum, asa cum am crezut eu ca e bine, si sa-mi zica: „Nu e bine.” si sa o asculte peste doi ani si sa zica: „Mama, e exact ce trebuie.”
@ „Am zile in care cred ca tot ceea ce fac e prost”
- Dar ti s-a intamplat sa scoti o piesa care sa aiba succes, dar care sa fi fost refuzata in urma cu ceva timp, cand ai scris-o?
- Mie mi se intampla foarte des sa mi se refuze piesele la radio si nu numai piesele mele; piesele pe care le facem noi la studio. Sunt multe piese care au „murit” in studio, ca asa a fost sa fie. La Alex mi se intampla foarte des. Alex este un artist foarte complet, din toate punctele de vedere, el fiind mai „american” asa, pentru ca asta ii place lui. E greu sa-l adaptam aici, pentru ca noi nu simtim „americaneste”, noi simtim „balcanic”. Avem pretentii „americanesti”, dar simtim „balcanic”. Si niciodata nu o sa ne dezmintim de asta, pentru ca asta e gena, n-ai ce sa faci. Si mi s-a intamplat de multe ori, ca foarte multe hit-uri ale lui Alex sa nu fie acceptate de radiouri. Si nu condamn pe nimeni pentru treaba asta, adica ei sunt radiouri comerciale si isi aleg playlist-ul asa cum cred ei de cuviința. Dar mi s-a intamplat de foarte multe ori sa ajunga hit piesa, fara sprijinul radiourilor, iar ei sa o preia dupa aceea, sa zica: “Ah, da, pai cum, piesa e buna!”, asta dupa ce mi-au spus ca aceeasi piesa nu e pe target. (rade)
- Nu e frustrant pentru tine, ca si creator?
- Este extrem de frustrant, am zile in care cred ca tot ceea ce fac e prost, nu e bine si ascult radioul si ma gandesc ca poate am alt sistem de valori si ma intreb: “Ce se intampla?”, mai ales ca eu sunt unul dintre aia caruia, totusi, i se difuzeaza muzica pe post.
@ “Nu vreau sa arat eu oamenilor ca sunt un mare solist.”
- Show-bizz-ul este un termen strict american. Nu ți se pare ca, aplicat la noi, este o forțare de termen?
- Exista bizz, nu prea exista show. Da, asa este. Pentru ca noi am plecat de la premiza asta, ca nu exista show in Romania atunci cand am aparut noi, cu Simplu. Noi ne-am straduit sa facem atat cat am putut, cu posibilitațile noastre material si cred ca am schimbat un pic fața show-ului in Romania. Ma gandesc ca am facut si noi ceva bun in peisajul asta. Și, intr-adevar, nu exista show pentru ca nu prea se investesc bani in asta. Oamenii tind sa faca cat mai puține eforturi, investiția cat mai mica: “ia un DJ, pune-l pe scena, pune-i doua dansatoare si aia e!”
- Nu vreau sa intru in disputa, dar vreau sa te incit. Ok, dar cel care canta muzica, o canta vocal. Principalul nu este sa iasa prin glas ceva?
- Ba da, dar mulți uita feeling-ul, uita sentimentul. Uita ca, de fapt, ei nu sunt acolo ca sa arate cat de buni sunt ei, ci sunt acolo ca sa transmita omului din fața lor sentimentul piesei. Oamenii nu vin sa te vada pe tine, sa vada cat de bun esti tu si sa zica: “Mai, ce voce bestiala!” (rade)
- Asta este apanajul indivizilor care nu au voce si spun asa: “Hai, dom’le, ce-mi urli in microfon? Trebuie sa arați, sa dai ceva publicului, sa faci show.” De ce-mi spui treaba asta acum?
- Pentru ca eu asta fac. Eu am voce, cant bine. Nu sunt o voce extraordinara, nu sunt un solist nemaivazut, nemaiintalnit. Eu fac exact ceea ce imi place. imi place sa cant si sa transmit starea pieselor. Nu vreau sa arat eu oamenilor ca sunt un mare solist.
- Dar daca ai fi fost un mare solist? Nu ai fi fost tentat sa mai plusezi pe asta?
- in concerte eu mai plusez pe asta. Am moment in care fac… niste lucruri cu vocea. Eu sunt un cantautor, ca sa zic asa, si cant piesele asa cum cred eu ca ar trebui sa sune. Și mi se intampla de foarte multe ori, in studio, tragand voci cu interpreți care tind sa faca “floricele” multe, sa arate cat de buni sunt.
- Publicul apreciaza asta?
- Apreciaza, sunt convins ca apreciaza “floricele”… si nu stiu ce. Dar eu, de exemplu, m-am uitat la un concert al Christinei Aguilera.
- Dupa a cata piesa ai obosit?
- (rade) Dupa a treia piesa. Am rezistat pentru ca eram interesat sa vad. Nu ma refer la faptul ca vocile extraordinare pot sa cante multe “floricele”, spun doar ca ce e mult strica. Eu am vazut multe concerte, cu artisti mari de tot, care nu pluseaza niciodata. L-am vazut pe George Michael in concert, care este o mare voce. Nu pluseaza mai mult decat trebuie. El canta ca pe CD, iar pe CD nu face mare lucru cu vocea, desi poate face multe.
@ “Nu sunt manageri in Romania, asta e problema cea mai mare”
- Unde crezi ca greseste artistul roman?
- Nu stiu, nu stiu daca gresesc artistii.
- in scena, cantand cu patru mii de demonstrații, nu e managerul care iți spune asta, nu e impresarul.
- Ah, bine, dar nu sunt manageri in Romania, asta e problema cea mai mare.
- Dar nici impresari nu prea sunt, sunt distribuitori de concerte.
- Da, ca la piața, asa. Da, cred ca nu exista manageri, cred ca artistii nu prea au incredere in manageri. Pentru ca momentan sunt incercari, incercari reusite, dar mai dureaza pana se confirma. Eu, spre exemplu, am facut label-ul asta “Ha Ha Production”, care face si producție, in primul rand pentru Alex. Pentru ca Alex, in momentul in care am inceput sa lucrez cu el, mi-a zis: “Bai, eu vreau sa fii managerul meu.” Eu? Eu sunt cu un an mai mare decat el. Bai, ce sa fac eu, esti nebun la cap? Eu am scos doua discuri in plus fața de tine.” Și mi-a zis ca vrea sa fiu managerul lui pentru ca are incredere in mine, pentru ca stie ca țin la el.
- Esti bun ca manager sau habar nu ai?
- Nu stiu, rezultatele cred ca vorbesc. Nu sunt eu manager, mi-am facut o echipa. Pentru ca el sa devina mai bun si pentru a face un management cat mai aproape de adevar, mi-am luat niste oameni cu care lucrez si cu care lucrez bine.
- Tu te straduiesti sa faci un produs bun, de succes, din Alex Velea, care, la un moment dat, poate sa-l devanseze, ca succes, pe Smiley.
- imi doresc sa-l depaseasca, asta e scopul.
- Scopul e sa te ingropi?
- Nu, nicidecum. Asta nu inseamna ca ma ingrop pe mine. Daca un artist pe care eu il produc are un succes mai mare decat mine, inseamna ca mi-am facut treaba foarte bine.
- Pentru el. Și pentru tine? Nu e invers proportional? Unul creste, altul scade.
- in viața artistica sunt intotdeauna urcusuri si coborasuri. Radio Killer, de exemplu, are mai mare succes decat mine.
- Cumva tu iți doresti sa cresti managerul din Smiley si sa ai productia ta?
- Eu imi doresc sa fac muzica toata viața. Eu imi doresc sa fac “spatele” muzicii. imi doresc sa fac management, imi doresc sa fac productie, imi doresc sa creez artisti.
- Din ce spui tu, am deja o imagine cu un back-up. Back-up care inseamna producție si care creste in defavoarea lui Smiley de pe scena, chestiune care nu te deranjeaza deloc. Te gandesti, cumva, ca back-up-ul poate deveni principala preocupare?
- Nu ma gandesc, stiu sigur ca asta va fi…poate ca in maxim 10 ani. La un moment dat, cand voi simți ca am spus tot ce era de spus, cand nu o sa mai am timp pentru asta; o sa raresc spectacolele. Eu deja imi doresc sa imi fac spectacolele mele singur, ca sa creasca calitatea in defavoarea cantitații. Asta imi doresc la Smiley, in momentul de fata.
@ „Am ajuns sa cant piesele pe care nu le canta alti artisti”
- Ti s-a intamplat sa scrii piese pentru altii mai bune decat ai fi scris pentru tine? E chestiunea asta: “Ce misto e piesa asta, de ce nu am scris-o pentru mine?”
- Multe piese pe care le-am scris pentru mine, le-am dat altor artisti.
- Esti generos sau fraier?
- Cred ca sunt ambele. Pentru ca imi place foarte mult producția si cred ca am ajuns sa cant piesele pe care nu le canta alti artisti. Deci, cu cat ajung sa spun mai des asta, cu atat imi dau seama mai mult ca asa este. “imi place piesa foarte tare, dar daca tu vei avea succes cu ea, eu ma bucur, Doamne ajuta sa fie intr-un ceas bun.” Mi s-a intamplat de multe ori sa fac o piesa la studio si sa ma gandesc: “Mama, ce mi-ar placea sa cant piesa asta!”, dar sa-mi dau seama, apoi, ca daca eu as canta-o, n-ar avea succes. Eu sunt un timp foarte iubitor, sunt un tip extrem de bun, pe cuvantul meu. Pentru prietenii mei as face orice si chiar fac orice. Eu nu am rautate, orgoliu, nu sunt un tip rau.
- Andrei, sa zicem ca eu sunt o tanara siliconata si… cu potential, am bani si as vrea sa-mi scrii si mie un album si sa ma bagi in echipa ta de productie, sa ma lansezi. Dar eu nu cant nimic.
- Nu ai fi prima. Mi s-a intamplat de multe ori. Si am intrebat: “Stii sa canti?” “Pai, nu prea.” “Ia, arata-mi!” Asa se desfasoara lucrurile. iar eu zic: “Ai bani? No problem. Arata-mi daca stii sa canti.” In cazul in care ar putea sa cante, spun: “Ai putea sa canti, dar daca iti doresti cu adevarat sa faci treaba asta, apuca-te de cantat: lectii de canto, studiu individual, ca la balamuc. Mai vii dupa cateva luni, te mai ascultam, iti mai dam niste indicatii.”
- Si mai vin?
- Nu. Doar unii. Testul care e? Nu cat de bun poti sa devii, ci cat de mult iti doresti.
- Bun, dar eu nu am voce, in schimb am multi bani.
- Ce sa fac cu ei? Pentru mine, fiecare piesa pe care ma apuc s-o fac conteaza extrem de tare. Eu nu am facut niciodata o piesa care sa nu-mi placa.
- Dar si ce daca, nu ai butoane? Nu poti sa ma faci cantareata doar cu atat?
- Nu e vorba despre asta. Este vorba ca “stric orzul pe gaste.” Nu asta e important, eu nu fac bani din studio. Eu din studio fac bani atat cat sa acopar chiria si cat sa castige oamenii care lucreaza pentru mine.
- Daca nu are voce, nu o iei. Dar daca are prea multa voce, o iei?
- Da, sigur. Dar trebuie sa faca treaba asta in limitele decentei.
- In momentul in care vin si iti platesc o piesa, te ocupi si de “artist” ca proiect sau doar faci piesa?
- Ma implic in masura in care pot sa lucrez cu persoana respectiva si cred ca avem un viitor impreuna.
- Asta inseamna ca investesti.
- Asta inseamna ca investesc timp, bani. Banii nu se contorizeaza in bani efectivi, neaparat. Desi, in unele proiecte chiar am bagat bani.
- Ai dat si rateuri dintr-un feeling prost?
- Da, s-a intamplat. Dar nu imi pare rau. Mai fac greseli asa… dar nu le consider greseli. Cu prietenii mei sunt mai permisiv.
- Dar ți-a fost trasa vreo palma peste ceafa?
- Nu. Dar sunt foarte usor de pacalit. Pentru mine, nu conteaza banii intr-o relație de prietenie. Dar daca un prieten vrea sa ma pacaleasca, poate sa ma pacaleasca usor.
- Nu te deranjeaza?
- Pai, ce sa ma mai deranjeze? Asta e, trecem mai departe. Nici nu port ranchiuna.
- Dar tu te enervezi vreodata?
- Ba da.
- Și ce faci tu cand te enervezi?
- Strig asa… strig de cateva ori, ma cert si gata. Asta o data, de doua ori, dar daca mi se intampla sa fiu calcat pe coada de mai multe ori, este “pa”. Eu sunt un tip care traieste dupa crezul asta: “daca pot sa fac un bine cuiva, il fac daca am posibilitatea. Daca pot sa fac rau cuiva, mai bine evit.”
- De ce?
- Nu-mi place, nu vreau sa fac asta. Cred ca este educația parinților mei. De exemplu, daca eu lucrez cu artisti care imi plac, nici nu aduc in discuție problema banilor. “Hai sa facem o piesa frumoasa si apoi mai vedem.”
- E bine oare sa scriu asta?
- Nu. (rade) Nu lucrez gratis, ca sa zic asa. Eu as face asta, dar sunt oameni care depind mult de munca asta; oamenii care lucreaza cu mine la studio depind de banii pe care ii castiga acolo. Pentru ca eu, de bine, de rau, castig bani din concerte, din management, din alte lucruri.
@ „Laura imi mai pondereaza cheltuiala, avantul…”
- “Mana asta larga”, nu incearca Laura sa o mai restranga puțin:
- Laura imi mai pondereaza cheltuiala, avantul… cu astea. Mai zice: “Ma, ai si tu grija, vezi ca…” Și ai mei, si prietenii si cateodata mai reusesc. Ca eu cateodata ma entuziasmez foarte tare, daca imi place ceva, si vreau, si cred: “Mama, facem, uite-asa. Pac, pac!” si baieții zic: “Gata, o luam de la capat.” Ma mai pondereaza si ei, ce-i drept. Dar e bine ca am prieteni alaturi si oameni care țin cu adevarat la mine.
- Spune-mi defectele pe care nu ti le suporți nici tu.
- De foarte multe ori sunt foarte dezorganizat, sunt foarte patimas, ma “aprind” si cand e bine si cand e rau. Sunt uituc, neserios cateodata. Am o gramada de defecte. Uit. De multe ori uit zile de nastere, uit sa-mi sun prietenii.
- Ziua Laurei ai uitat-o vreodata?
- N-am cum, e pe 2 ianuarie, nu am nici o sansa sa uit. (rade) Am niste zile de nastere care mi-au ramas intiparite in creier si nu am cum sa le uit, dar am uitat deseori zile de nastere, sa sun, sa zic “La mulți ani”, tot din cauza ca am programul asta incarcat. Și gresesc, fac multe greseli, evident. Cu cat incerci sa faci mai multe lucruri, cu atat ai posibilitatea mai mare sa gresesti.
- Ce iți reproseaza Laura? Care sunt defectele tale din punctul ei de vedere?
- Ca nu stau indeajuns de mult cu ea, ca nu imi gasesc mai mult timp pentru mine. Nu am foarte multe reprosuri din partea Laurei. Ca sunt dezordonat, dar asta nu cred ca se va schimba vreodata. Asta imi reproseaza si mama si cred ca o sa-mi reproseze pana la adanci batraneți. Poate ca ar trebui sa fiu mai afectuos cateodata.
- Vrei sa spui ca pari indiferent pentru ca esti ingandurat?
- Da. De multe ori ajung acasa si imi dau “shut down” si parca nu mai aud nimic. Pornesc televizorul, dar nici la televizor nu ma uit, pun un film, ceva, dar nici la ala nu ma uit. Chiar si noaptea cand dorm, ma gandesc la tot felul de chestii, ma mai trezesc, mai scriu cate un vers, mai inregistrez vreo linie melodica. Asa mi se intampla, dar cred ca li se intampla tuturor. Mi se intampla de foarte multe ori sa ma duc acasa si sa nu vorbesc cu nimeni.
- Poate fi interpretat ca egoism, de catre apropiații tai?
- Cateodata se ingrijoreaza. “Ma, dar vii si tu acasa, nu stai de vorba si cu noi?” Da, pot fi interpretat si asa, pentru ca ai mei ma vad destul de rar, iar cand vin acasa, sunt o gramada de lucruri pe care trebuie sa le discutam, sa facem, sa dregem. Cand ajung acasa, ma critica ai mei tot timpul. Laura chiar imi spune: “Ma, dar la mine acasa cand vii, toata lumea iți spune: Vai, ce frumos, ce bine ți-a iesit.“ La mine acasa e total invers. La mine acasa e asa: “De ce nu te-ai barbierit? De ce ți-ai facut freza aia? Vezi ca acolo, la emisiunea aia, nu stiu ce ai facut, nu te-ai imbracat bine, nu ai vorbit frumos.” Sau: “Bai, te rog frumos, nu mai vorbi atat cu
(….)
@ „Mi-am dat seama ca, daca ma comport bine, s-ar putea sa dureze mai mult relatia asta „
- Cand ti-ai dat seama ca ea stie si ca ea vrea, prin ce ai trecut?
- Pai, eu mi-am dat seama greu. De fapt, a trebuit sa-mi spuna ea, in fata: „Bai, prostule…”
- Dupa cat timp ti-a zis?
- Dupa vreo jumatate de an, cam asa. Nici nu mai stiu cat am filmat la „Un pas inainte”.
- Si ti-a zis, in cele din urma, intr-o zi.
- Eh, chiar in mai multe zile. A fost mai greu, dar bine ca s-a intamplat.
- Cum ai reactionat, ce ai simtit, ce ai gandit?
- Mama, astea sunt intrebari foarte grele pentru mine. Ce am simtit eu? Ce simti atunci cand iti dai seama ca: „Ba, eu sunt indragostit de fata asta, dar eu nu mi-am dat seama.”
- Ai gandit vreo secunda ca ai putea sa te „arzi”?
- Da, normal. Dar cand te ia inima, nu prea mai tii cont. Nu prea mai gandesti ca s-ar putea sa nu mearga. „Si daca nu merge, ce?”Dar m-a ajutat foarte mult ca eu am si vorbit foarte mult cu ea si am avut multe discutii si mi-am dat seama ca e mai mult decat ce vedeam eu. Si mi-am dat seama ca e o fata sincera, la locul ei. Mi-am dat seama ca, daca ma comport bine, s-ar putea sa dureze mai mult rela]ia asta.
- Proiecteaza-te putin in spate. Ce ti-a placut cel mai mult la ea?
- Mi-a placut, in primul rand impactul vizual, apoi mi-a placut ca rade foarte mult, radea cu lacrimi la glumele mele. E o tipa foarte pozitiva in majoritatea situatiilor, e sincera, chiar vorbeam cu ea orice. Ea si stie sa mi le „dea”. Conteaza foarte mult felul in care ti le zice cineva. iar ea stie cum sa mi le spuna si cand sa mi le spuna, atunci cand e sincera. Dar este si diplomata, are scoala. Are scoala ieseana. (rade) Dar intr-adevar e o fata deosebita si mi-am dat seama pe parcurs. Pe parcurs m-am indragostit din ce in ce mai mult.
- Mai sunteti inca in faza de reindragostit?
- Da, mai avem astfel de momente. Noi ne simtim extrem de bine impreuna si cred ca faptul ca nu stam atat de mult impreuna a lucrat in avantajul nostru, ca nu ne-am saturat unul de altul. Nu am avut timp si inca descoperim lucruri.
@ „Ma simt bine ca am o femeie frumoasa si desteapta langa mine.”
- Gelozia este un cuvant straniu pentru tine sau nu il stii?
- Laura nu prea mi-a dat ocazia sa fiu gelos, dar am avut, in trecut, niste episoade, dar eram mult mai mic si mai prost, poate. Cred ca m-am mai desteptat intre timp. in momentul asta, mi se pare stupid sa reactionezi la niste faze care ti s-au parut tie ca au fost dubioase. Noi ne vedem rar si nu avem timp sa stam mult impreuna, nu avem timp sa ne plictisim unul de altul. Nu am facut niciodata jocuri de-astea de ping pong. Suntem foarte deschisi unul cu altul.
- Un nou pictorial in Playboy te-ar deranja?
- Nu. A avut multe pictoriale, mai putin deocheate decat cel din Playboy, dar…
- Revin la orgoliu. Orgoliul de barbat. Ce-i al meu, e al meu, nu trebuie sa vada toata tara. Functioneaza sau nu?
- Dar cum sa mai functioneze, ca a vazut deja! Mi se pare ca e o femeie frumoasa. E ca si cum ea mi-ar spune mie: „Ma, sa nu te mai imbraci nu stiu cum pe scena, ca…” Am un oarecare simt al proprietatii, dar nu este exagerat. Pentru ca oamenii poate isi doresc sa o vada imbracata cat mai sumar, dar ea evita sa pozeze mai dezbracata, pentru ca a trecut la alta etapa din viata ei. Laura a pozat in Playboy cand avea 20 de ani. Deja se apropie de 30. Are alta conceptie. Dar eu ma bucur ca e o femeie frumoasa si admirata si poate chiar curtata. Nu stiu asta, dar sper sa nu.
- Nu cred ca speri sa nu. Speri sa fie degeaba.
- Sper sa fie degeaba, da. Dar nu sunt nici genul care se lauda: „ia uite ce femeie frumoasa am langa mine!” Ma simt bine ca am o femeie frumoasa si desteapta langa mine.
- De obicei, barbatii fug de femeile destepte. Le plac femeile destepte, dar sunt greu de suport.
- Eu o suport bine pe a mea. (rade)
@ „Nu as vrea sa ajungem in punctul in care: „Bai, nene, ori ne casatorim, ori ne despartim.”
- De cat timp sunteti impreuna? 3 ani, 4 ani?
- 3 ani si jumatate.
- Cat mai dureaza pana te vei gandi la urmatorul pas?
- Pai, nu stiu daca urmatorul pas e casatoria. Poate mai avem cativa pasi de urmat impreuna. Casatoria care pas e? Ca nu stiu. Nu as vrea sa ajungem in punctul in care: „Bai, nene, ori ne casatorim, ori ne despartim.” in punctul ala mi se pare ca degeaba te mai casatoresti. Cred ca uniunea dintre doi oameni nu consta in casatorie.
- Pentru o femeie la 30 de ani, urmatorul pas nu e sa stea nemaritata pana la 50!
- Da… (rade) Nu stiu. Sincer, nu ma gandesc la asta, si nu stiu nici daca Laura se gandeste la asta. Nu am avut o discutie pe tema asta.
- Vorbiti despre orice, numai despre asta nu?
- Nu am vorbit despre faptul ca ar trebui sa ne casatorim, sa trecem la urmatorul pas. Am discutat despre faptul ca trebuie sa lasam lucrurile sa se intample.
- Dar nu te-ai gandit niciodata daca esti facut sa te insori?
- Nu stiu, m-am gandit la o gramada de lucruri. Ma gandesc la viitorul meu.
- „Nostru”.
- Da, al nostru. Evident ca vreau sa ma insor, sa-mi fac o familie. Nu imi da o stare de disconfort gandul, imi da o stare de disconfort intrebarea. Nu m-am gandit ce o sa fac daca se intampla asta. Cred ca actionez de foarte multe ori din instinct, si mai ales in relatiile astea sentimentale, totul vine din simtire.
- Dar undeva in simtirea ta, simti sau nu simti ca ea este?
- Cu certitudine pot sa spun ca ma simt cum nu m-am simtit cu nici o alta femeie din viata mea, asta e clar. Si am alaturi de mine ceea ce mi-am dorit. Daca este femeia vietii meie, inca nu pot sa stabilesc. Probabil ca asta o sa pot s-o spun pe la 50-60 de ani. Da, ea este femeia vietii mele.
- Este deprimant.
- Dar nu zic in sensul ca abia atunci ne luam. Daca ai trait o viata cu o femeie, e clar ca ea e femeia vietii tale. Ea mi-a spus ca i-am zis cel mai frumos „Te iubesc” din viata ei. Nu stiu daca e cel mai frumos gest pe care l-am facut fata de ea. Si nu a fost ceva „Wow!”, dar a fost inr-un moment neasteptat.
- Ce crezi ca ai tu? Ce a vazut Laura la tine?
- Pauza. Ce o fi vazut, ma, la mine?! Nu stiu sa raspund la intrebarea asta. Poate ca sunt un om bun, sunt un barbat aratos, sunt funny, cred, e si asta un punct important in personalitatea mea. Si cred ca am facut-o sa se simta ocrotita si protejata, desi cateodata imi mai atrage atentia. Laura e foarte rabdatoare, o apreciez extrem de tare pentru asta.
Nov
Nov
Sep
8
Horia Brenciu: “Daca aveam familie, nu mai ajungeam aici”
Interviul cu Horia Brenciu a fost, de departe, cel mai greu din toata semi-cariera mea de sferto-jurnalist. M-am ambitionat sa redactez, pe 38 de pagini, monologul lui Horia Brenciu care a durat trei ore, cu pauze (rare) de respirat. Cum Ciao! nu e editura de carte, a trebuit sa ma rezum la dimensiunea unui text de presa, taind materialul cu sange rece. Mi-a fost insa imposibil sa redau, prin scris, miscarile lui de dans, izbucnirile sale, salturile sprintene, strambaturile, rasul sanatos si zdravan si toate pornirile care i-au imbibat tricoul intr-o incapere cu aer conditionat… rece. Spunea, la un moment dat, ca Horia Brenciu Band inseamna o echipa de 25 de oameni. Eu cred ca sunt 25 de oameni in Horia Brenciu care, cateodata, se mai aduna si sub forma de band. Dupa trei ore, asadar, am oprit reportofonul, obosita sa ascult. Si i s-a parut ciudat. El, abia incepuse.
(Fragment din interviul publicat de Revista Ciao!)
@ „Eu nu vreau sa-mi fie fan tot poporul roman”
- Unde este elementul „sex” la tine? Unde sunt elementele „suferinta”, „bani”, „dusmani”? Cu alte cuvinte, ce ai comercial în toata povestea asta?
- Eu nu vreau sa-mi fie fan tot poporul roman. De ce? Exista si oameni care nu suporta gluma, umorul. Si sunt prezenti la un spectacol doar de fanfaronada, cine stie ce i-a împins sa fie acolo. Comercial… Ce înseamna? Ori cuceresti dintr-o data un milion de fani si cucerirea lor este un fel de… Alexandru Macedon care îsi pierde, dupa 33 de ani, tot imperiul, ori cuceresti milioane de fani în timp îndelungat, iar dupa ce ai murit continua cucerirea post-mortem, poate mai puternica decat atunci cand erai în viata. Ce alegi dintre cele doua? Eu sunt fanul urmatoarelor aspecte: vreau sa cant si la 70 de ani si nu vreau sa ajung sa fiu omul: „Hai sa-l luam si pe Brenciu, ca are 70 de ani si uite, saracul, cum o duce..!” Nu, eu vreau sa fiu, în permanenta, proaspat. Si pentru asta trebuie sa ai idei, trebuie sa ai cultura, trebuie sa ai deschidere fata de oameni. Daca îti modelezi tu spectacolul, o faci numai prin oameni. Sa fiu prost, sa nu am urechile cat China de mare, la public! În ceea ce ma priveste, dupa ce am parasit National Tv, în 2004, am stabilizat cateva productii de cabaret. Iar asta mi-a dat gustul pentru productia de spectacole; mi-am dat seama ca degeaba îl pui pe unu’ pe scena sa cante, pentru ca îti trebuie o coperta, o lumina, un sunet. Practic, mi-am dat seama ca e mai mult decat atat. Trebuia sa acopar doua, trei, patru ore si nu le puteam umple doar cu mine. Si atunci a trebuit sa ma gandesc sa cooptez niste artisti cu care sa colaborez. La început am fost mai timid, pentru ca erau artisti mai mari deca mine care aveau state puternice de plata în muzica. Dupa aceea am început sa fac tot felul de colaborari, dar mi-am dat seama ca lucrurile astea sunt foarte frumoase. La facultate am învatat chestia asta: conteaza ceea ce filmezi în planul întai, dar figuratia si elementele de scenografie sunt si ele foarte importante.
- Te-ai format in vremea lui Ceausescu. Cam ce modele ai avut tu?
- „Europa Libera” si „Vocea Americii”. Si exista un aspect pe care tanarul de la bac nu are cum sa-l Inteleaga. Eu ascultam jumatate de melodie, pentru ca jumatatea cealalta era bruiata, intuiam cealalta bucata muzicala, asteptam o saptamana ca sa o aud din nou, pentru ca era In „Top Billboard” si de fiecare data, ma duceam la pian imediat si, In fiecare saptamana scoteam dupa ureche cate doua masuri din melodie. Asa ca eu, dupa o luna de ascultare a aceleiasi melodii, puteam sa cant piesa la pian. Pe scoarta mea cerebrala, piesele sunt foarte bine desenate, nu ascultam melodia ca ambient, ci traiam melodia. Pentru mine, astea au fost cele doua „guide line-uri” foarte importante. Imi puneam probleme, ma intrebam pe ce drum ar fi bine s-o apuc, pentru ca Il vedeam pe tata care muncea, el era controlor la „Control Financiar Intern”, mama deja murise cand am intrat In clasa a V-a…. Eu am acumulat aproape tot ce a fost In urma mea si am putut sa-mi dau seama ce s-a facut, muzical vorbind, pentru a vedea In viitor ce se va face. Revenind la zilele noastre, dupa ce am fost In diverse locuri din lumea asta cu tot felul de spectacole, locuri In care traditia e la mama ei si standardul este cel mai ridicat din lume, mi-am dat seama ca si eu pot face chestia asta, In tara. Multi se plang In tara: „Pai, eu nu am ce ai tu.” Nici eu nu am avut. Multi artisti mici, mari zic: „Ah, dar eu nu pot.” Ii Intrebam pe astia, vedete de „prima mana” de ce nu Isi fac o orchestra. „Ah, pai e greu.” E greu, dar trebuie sa existe un Inceput. Ei vor, dar nu vor. Din nou comoditate. Totul se face „step by step”.
@ „Horia Brenciu inseamna, practic, 25 de oameni”
- Cum te-ai „recalibrat”? De acum cinci ani, ce ai schimbat la tine?
- Am devenit mai altruist. Nu poti fi vedeta fara o echipa. De fapt, cuvantul „vedeta” e o chestie penibila. Nu poti fi puternic pe piata, nu poti impune un punct de vedere daca nu ai o echipa. Am invatat sa lucrez cu o echipa. „Bai, Horia, tu esti batranel, simpatic, dar esti batranel, asa ca lasa-i si pe altii. Din orchestra ta sunt atat de multe voci, sunt atat de multe prezente care ar putea sa faca publicul sa zambeasca. Lasa-i si pe ei.” Si chiar m-am bucurat sa vad ca unii, din trupa mea, sunt mai aplaudati, cateodata, decat mine. Mi-am dat seama ca am nevoie de echipa Inca din 2005. In 2005 am facut un prim cabaret si tin minte ca le-am invitat pe Monica, pe Luminita Anghel si pe Narcisa Suciu. Atunci nu aveam oameni, nu aveam nici macar tehnic la scena. Nu aveam echipa, astfel Incat toti banii erau la mine. In acelasi timp eu eram si prezentator, eram si un fel de regizor si conducatorul orchestrei mele care, In acel moment numara sase oameni. Voiam sa fiu Superman. Iar Inainte de a Incepe concertul propriu-zis, ce tinea trei seri, nu mai aveam voce. Buuun. Incepe spectacolul. Luminita si Monica mi-au dat mesaj sa Imi zica ca au venit. Eu le rezervasem doua camere la Hilton. Am Inceput spectacolul, am facut desfasuratorul. Pe atunci, desfasuratorul era la fel ca la nunti: sarmaua’, friptura, tortul etc. Asa si cu desfasuratorul: Luminita, eu, dans, Monica etc. Am facut deschiderea, coperta, o instrumentala, apoi am intrat si am cantat o melodie. Si cum am cantat eu asa, o melodie, ochii mei raman ficsi. Atunci mi-am dat seama ca eu trebuie sa o introduc pe Monica in scena, care Monica era la etajul 1, in camera de hotel. Uitasem sa o chem. Si, In timp ce ma apropiam de finalul melodiei, ma gandeam ce e de facut, cum o chem. Ca doar nu puteam sa-i spun unui ospatar, in timp ce cantam: „Du-te si cheam-o pe Monica.”
- Si ce ai facut?
- Am mimat faptul ca Monica are emotii si ca nu poate sa intre din culise, m-am dus spre ea, eu vorbind cu cineva imaginar. M-am dus spre culise, am bagat capul acolo si am zis: „E la camera 101. Du-te si adu-o repede pe Monica.” Am revenit si am zis: „Are foarte mari emotii, nu poate sa intre acum.” I-am zis eu unui om din orchestra: „Incepe melodia aia.” A venit si Monica Intre timp. Ea canta pe scena, eu am iesit putin afara si ma gandeam: „Nu mai merge asa. Fugi dupa 20 de mii de iepuri. De ce faci chestia asta, faci economie, cumva? Economie la calitate?” Pe atunci, cuvantul „calitate” nu spunea prea mare lucru. Asa ca, Incet, Incet, am luat oameni cu mine. Ultima data cand am fost In Italia, ne-au Intrebat: „Cati oameni sunteti In staf?” HB inseamna, practic, 25 de oameni. Nu pot sa fac rabat de la calitate.
- Dar nu e cam mult? 25 de cazari, 25 bilete de transport, 25 de guri de hranit. Nu era mai simplu o trupa de cinci?
- Glumesc cateodata si spun ca Fuego e foarte tare. Si Inna este formidabila. Am trecut prin asta. Am facut asta cu cd-ul. Prin 2003 aveam niste cd-uri cu negative si tin minte ca, In cateva concerte, am cantat cu negativ. Dar e o problema la negativ: se termina la minutul 4, sa zicem. Nu ai nici un fel de interactivitate cu publicul, nu ai cum sa te distrezi. Iar mie Imi place muzica. Sa nu ai o echipa si sa lasi totul la Indemana oricui? Brusc mi-am dat seama ca tu nu esti specialist In IT, In tot felul de lucruri, nici macar In haine, pentru ca, prin tot ce faci tu, devii tot mai public. Iar atunci, orice greseala urata iese In evidenta. Iar eu nu pot sa fac fac rabat. Nu poti sa faci muzici, nu poti sa faci dans sau regii, nu poti sa faci lucruri frumoase cu un singur om. Daca e „muzica pe negativ”, parca nu mai … esti liber. Daca eu fac o poveste, te Inmoi mai repede decat daca as aduce negativul si as canta chestia o piesa. Live-ul este numai pentru suflet, pentru public. Live-ul apropie. Playback-ul si negativul tin la distanta publicul.
@ „La muzica nu prea am facut gafe, la prezentare insa am fost „artist”.
- Te-ai simtit vreodata penibil In scena?
– Fara Indoiala. Penibilitatea si expresia „sa intru In pamant”, au functionat si la mine. La muzica nu prea am facut gafe, la prezentare insa am fost „artist”. In ’95, trupa Compact era, pe atunci, foarte puternica, era „pe val” si tin minte ca nu Ii cunosteam personal. Am venit pe scena: „Doamnelor si domnilor, fiti foarte atenti…” Eu stiind ca, daca pronunt numele acela, cu siguranta publicul va fi In delir. Si Incepe Brenciu: „Doamnelor si domnilor, fiti foarte atenti aici. Sunt pregatiti, aici, pentru dv., formatia Contact!” Eu nu mai gandeam cuvantul. Nu a fost nici o reactie. Si am continuat: „Nici o problema, stiu ca nu sunteti Incalziti. Va prezint Inca o data. Atentie! Urmeaza formatia Contact!” De trei ori am prezentat „Contact”. (rade) Am iesit apoi de pe scena si In culise ma gandeam: „Ce dracu’ au Inteles astia…” Si a venit cineva la mine: „Ma, ce faci, ma? Compact, nu Contact.” Si ma gandeam, zic: „Sa vezi ca astia termina acum de cantat si ma iau la bataie.” Si vine Teo Peter, uitandu-se la mine, zambind. Nu Intelegeam de ce zambeste. Ma asteptam la o reactie dura. Si mi-a zis chestia asta: „Brenciule, daca toate lucrurile ar iesi bine…” Asta a fost una dintre pildele mele de viata. Greseala nu-i o problema, a persista In greseala insa, da.
- Ai avut momente In care te-ai blocat?
- Da, unul singur am avut, cred ca prin ’96-’97. Eram deja persoana publica, sa spun, In Romania. Intrasem la ATF si m-au rugat cei care conduceau ATF-ul atunci: „Hai, ma, prezinta-ne
@ „Imi folosesc deseori motivaţia ca tata m-a facut la 41 de ani, pentru a gandi ca mai am timp pentru o familie”
- Spuneai ca oameni de-ai tai stau mai mult cu tine, decat cu familiile lor. Cand o sa-mi spui si despre tine asta?
- La Inceput a fost doar o simpla replica si pe care Imi placea sa le-o spun: „Ma, oameni buni, dragi prieteni din orchestra, eu daca aveam familie, sa stiţi ca nu mai ajungeam aici.”
- Cand ai realizat asta?
- Atunci cand un prieten de-al meu mi-a spus ca nu poate sa se Intalneasca cu mine. „ Imi plange copilul, e bolnav.” Si apoi mi-am dat seama ca, daca eu aveam un copil si daca era bolnav, nu puteam sa ma Intalescu cu el. Practic, copilul este o prioritate, o investitie pe viata. Este interesant cum au trecut 18 ani, apropo de ce s-a Intamplat anul asta cu bac-ul, In care toţi se acuza reciproc si nu Isi pun problema ca… trebuie sa ne Intoarcem la Sparta. Un copil spartan, la 10 ani, era mai tare decat 20 de milioane de romani. Nu ca asa am vazut In fimul „300”, nu ca acel copil era Invaţat cu puterea, cu durerea, cu saracia si cu foamea, dar era un copil pregatit pentru viaţa. Si care e acum soluţia moderna? „Draga, Iţi plange copilul, ia-ţi o bona.” Dar nu Iţi pui problema altfel: stai ca ma duc eu langa el.
- Tu ai fi putut sa faci asta?
- Nu cred ca m-as fi ocupat atat de mult. Daca as fi avut un copil, cred ca am fi fost o trupa oarecare de cover-uri. Nu vreau sa fac referinţe In trecut, la tot felul de oameni ilustri. Vreau sa spun ca, daca esti patruns si stii ca mai ai foarte mult pana la a gasi o chestie formidabila, nu neaparat o nisa, cat un spectacol nou, proaspat, curat… atunci esti constient ca in fata ai un drum lung. Ca sa intri pe scena, In momentul asta, ca sa faci un spectacol foarte bun cu mine, training-ul trebuie sa fie foarte dur.
- Da, dar tu esti obositor pentru ca nu te opresti niciodata!
- Da, pentru ca Pamantul se Invarte mai repede decat acum 20 de ani.
- Exista si dezavantaje in a fi nefamilist? Le vezi de acum sau este posibil sa le sesizezi peste Inca 10 ani?
- Sincer sa fiu, ma ascund sub gandul ca tata a fost un fel de artist al Brasovului. Incet, Incet, Incep sa-mi dau seama ca am niste similitudini cu partea tatalui In care, daca auzeai de familia Brenciu din Brasov, toţi erau artisti, aruncau cu bani si erau binevazuţi si simpatizaţi. Dar, pe de alta parte, mulţi dintre ei aveau si dragoste de familie pe care si-au facut-o puţin mai tarziu. E bine, nu-i bine, habar nu am. Imi folosesc deseori motivaţia ca tata m-a facut la 41 de ani, pentru a gandi ca mai am timp pentru o familie. Pe de alta parte, Imi dau seama ca spectacolul pe care Il fac eu e singura meserie care Imi place enorm. Nici nu stiu de unde am energia necesara. Cand am facut RMN-ul, doctorul mi-a zis foarte clar: “Dom’le, ai niste cioturi aici. Nu mai ai voie sa ţopai.” Intre timp, am dat kilograme jos pentru a putea sa rezist In continuare. Asa sunt eu, omul strategiilor si ma gandesc ca acum sunt In floarea varstei si ca am avut primul concert la Sala Palatului, concert care a iesit formidabil si a depasit toate asteptarile. Si primul lucru pe care l-am spus la prima repetiţie a fost: „Mai, copii, uitaţi ca aţi fost la Sala Palatului. Hai sa ne gandim la umatorul!”… cand oamenii vor veni la Sala Palatului bucurosi si cu „mustul” primului spectacol In urechi, asa ca noi trebuie sa schimbam tot. Pentru chestia asta Iţi trebuie munca.
(continuarea in Revista Ciao!)
Fun Page
Powered by:
